Microscoape Stereo

Microscoape Stereo

Microscoape stereo / Stereomicroscoape

Aceasta serie de microscoape este destinata atat pentru sistemul educational cat si pentru laboratoare. Toate modelele sunt fabricate din metal si echipate cu un sistem optic de o inalta performanta.

Sunt incredibile detaliile pe care putem observa cu o lupă mică față de ce vedem cu ochiul liber. Iar cu un microscop stereo cu puterea de mărire de 10x aproape că se deschide microcosmosul în fața noastră. Grosismentul indicat la microscoapele stereo este între 10-80x, cu care putem examina obiecte mai mari (gândaci, minerale, monede etc). Nu trebuie să folosim soluții de preparare, obiectele sunt așezate direct pe măsuța de obiecte. Imaginea este o imagine stereo reală, cu ajutorul celor două obiective vedem obiectele din perspectiva unui gândac.
Utilizarea unui microscop stereo de către observatorii naturii este un mod excelent de a petrece timpul liber. Foarte mulți îl folosesc ca și instrument de lucru: ceasornicari, experții în service al telefoanelor mobile, chimiștii, agricultorii.

Salt la lista de rezultate

Filtre

25 articole
Grilă de coloane
Disponibilitate
Preț
la
Cel mai mare preț este 3.370,00 lei
Brand
Domeniul de aplicare
Tip constructiv
Putere de marire
Grilă de coloane

Filtrează

Disponibilitate
Preț
la
Cel mai mare preț este 3.370,00 lei
Brand
Domeniul de aplicare
Tip constructiv
Putere de marire
  • Microscop Student Mini 1S 20x - LED

    Microscop Student Mini 1S 20x - LED

    Microscop Student Mini 1S 20x - LED

    325,00 lei
    În stoc
  • Microscop stereo Student 2S 20x LED

    Microscop stereo Student 2S 20x LED

    Microscop stereo Student 2S 20x LED

    470,00 lei
    În stoc
  • Microscop stereo pentru elevi Student 3S 30x LED

    Microscop stereo pentru elevi Student 3S 30x LED

    Microscop stereo pentru elevi Student 3S 30x LED

    495,00 lei
    Nu este în stoc
  • Microscop stereo STM-3A 10x (resigilat)

    Microscop stereo STM-3A 10x (resigilat)

    Microscop stereo STM-3A 10x (resigilat)

    524,00 lei
    În stoc
  • Microscop stereo STM-1A 20x

    Microscop stereo STM-1A 20x

    Microscop stereo STM-1A 20x

    540,00 lei
    În stoc
  • Microscop stereo STM-3A (10x - 40x)

    Microscop stereo STM-3A (10x - 40x)

    Microscop stereo STM-3A (10x - 40x)

    Preț la ofertă  584,25 lei Preț obișnuit  615,00 lei
    Nu este în stoc
  • Microscop stereo STM-2B 20x

    Microscop stereo STM-2B 20x

    Microscop stereo STM-2B 20x

    655,00 lei
    În stoc
  • Microscop stereo STM-6A ZOOM (10x - 80x)

    Microscop stereo STM-6A ZOOM (10x - 80x)

    Microscop stereo STM-6A ZOOM (10x - 80x)

    720,00 lei
    În stoc
  • Microscop stereo STM-4A zoom (10x - 40x)

    Microscop stereo STM-4A zoom (10x - 40x)

    Microscop stereo STM-4A zoom (10x - 40x)

    790,00 lei
    În stoc
  • Microscop stereo STM-6B LED ZOOM (10x - 80x)

    Microscop stereo STM-6B LED ZOOM (10x - 80x)

    Microscop stereo STM-6B LED ZOOM (10x - 80x)

    950,00 lei
    În stoc
  • Microscop stereo STM-6C LED ZOOM (10x - 80x)

    Microscop stereo STM-6C LED ZOOM (10x - 80x)

    Microscop stereo STM-6C LED ZOOM (10x - 80x)

    1.150,00 lei
    În stoc
  • Microscop stereo STM-4C LED (10x - 40x)

    Microscop stereo STM-4C LED (10x - 40x)

    Microscop stereo STM-4C LED (10x - 40x)

    1.175,00 lei
    În stoc
  • Microscop stereo Delta Discovery 50 (20x - 40x)

    Microscop stereo Delta Discovery 50 (20x - 40x)

    Microscop stereo Delta Discovery 50 (20x - 40x)

    1.215,00 lei
    În stoc
  • Microscop stereo STM 4D LED ZOOM (10x - 80x)

    Microscop stereo STM 4D LED ZOOM (10x - 80x)

    Microscop stereo STM 4D LED ZOOM (10x - 80x)

    1.285,00 lei
    În stoc
  • Microscop digital Bresser WiFi 1080P 2L cu ecran LCD

    Microscop digital Bresser WiFi 1080P 2L cu ecran LCD

    Microscop digital Bresser WiFi 1080P 2L cu ecran LCD

    1.510,00 lei
    În stoc
  • Microscop stereo STM-45B zoom (7-45x)

    Microscop stereo STM-45B zoom (7-45x)

    Microscop stereo STM-45B zoom (7-45x)

    1.650,00 lei
    Nu este în stoc
  • Microscop stereo STM-45B LED zoom (7-45x) (resigilat)

    Microscop stereo STM-45B LED zoom (7-45x) (resigilat)

    Microscop stereo STM-45B LED zoom (7-45x) (resigilat)

    1.901,00 lei
    În stoc
  • Microscop stereo STM-45B LED zoom (7-45x)

    Microscop stereo STM-45B LED zoom (7-45x)

    Microscop stereo STM-45B LED zoom (7-45x)

    2.055,00 lei
    În stoc
  • Microscop stereo STM-45T zoom (7-45x)

    Microscop stereo STM-45T zoom (7-45x)

    Microscop stereo STM-45T zoom (7-45x)

    2.065,00 lei
    Nu este în stoc
  • Microscop stereo STM7-T (7-45x)

    Microscop stereo STM7-T (7-45x)

    Microscop stereo STM7-T (7-45x)

    2.115,00 lei
    Livrare în 3-5 zile
  • Microscop stereo STM-45T LED (7-45x)

    Microscop stereo STM-45T LED (7-45x)

    Microscop stereo STM-45T LED (7-45x)

    2.365,00 lei
    În stoc
  • Microscop stereo Delta SZ-450-B PLAN (10-45x)

    Microscop stereo Delta SZ-450-B PLAN (10-45x)

    Microscop stereo Delta SZ-450-B PLAN (10-45x)

    2.640,00 lei
    Nu este în stoc
  • Microscop digital Bresser Analyth LCD

    Microscop digital Bresser Analyth LCD

    Microscop digital Bresser Analyth LCD

    2.795,00 lei
    În stoc
  • Microscop stereo Delta SZ-430-T PLAN (7-30x)

    Microscop stereo Delta SZ-430-T PLAN (7-30x)

    Microscop stereo Delta SZ-430-T PLAN (7-30x)

    3.245,00 lei
    Livrare în 5-7 zile

Cei mai populari producatori

Sky-Watcher Lacerta GSO BTC Baader TeleVue Oklop Delta