Descriere
Binoclurile Delta Extreme cu lentile ED fac parte din categoria
superioară şi au capacitatea de a reda imagini aproape perfecte.
Practic nu există distorsiuni, nu există aberaţii cromatice, iar imaginile sunt destul de contrastante şi la margini.
Bineînţeles
fiecare suprafaţă de sticlă şi aer este acoperită cu un strat
antireflex de calitate (FMC), iar prismele de mărimi mari sunt realizate
din materialul BAK-4.
Aşadar sistemul are o transmisie a luminii de peste 90% în cazul tuturor modelelor, o valoare extrem de bună.
Culorile redate sunt vii, naturale, imaginea este luminoasă şi contrastul este excelent.
Desigur, binocularele Extreme sunt rezistente la apă.
Binoclurile din această serie au sistem de focalizare individuală.
Review binoclu Delta Extreme 10x50
(Dorin Angelescu - Bucuresti)
1-PREZENTARE GENERALA
Specialisti
recomanda mereu in domeniul astro binoclurile porro. Se vehiculeaza
serii de argumente care mai de care mai fundamentate stiintific si
practic. Pe de alta parte si placerile si gustul nostru au de spus ceva
argumente, asa ca istoria “bucuriei de a privi” este si probabil va fi
in continuare un mare compromis. Despre cei de la Delta Optical am mai
zis, asa ca nu ma repet, numai de bine. Binocluri cu pret relativ scazut
in raport cu calitati functionale deosebite (o firma pe gustul meu!).
Produse care se compara cu altele echivalente avand valori de 2,5- 3
chiar 4 ori mai mari. O firma care a inceput sa imi devina chiar
simpatica prin efortul ei de a aduce calitate la preturi mult mai
scazute decat la alte case mai mari. Un binoclu porro care are sticla
ocularelor ED, prisme enorme si o greutate aferenta foarte mare, au fost
datele care m-au determinat sa devin curios vis a vis de acest binoclu.
Pe de alta parte pretul sau relativ comparabil cu colegii ED de tip
roof (de foarte buna calitate) m-au facut sa ma intreb daca nu cumva
raportul pret calitate a unui astfel de echipament este foarte bun.
2- MECANICA
Mecanica
este absolut superba. Din primul moment in care pui mana pe un astfel
de binoclu simti ca este un binoclu avand caracteristici militare. Va
aduceti aminte de “cauciucul de masina” din review-ul lui IOR
7x40?...aceeasi senzatie… corpul este acoperit cu cauciuc de cea mai
buna calitate, cu striatii antisoc si toate muchiile avand rezerva de
“elasticitate” in caz de impact. Ocularele se misca exact asa cum
trebuie nici prea usor si nici prea greu astfel incar o eventuala
defocalizare involuntara sa nu fie posibila. Capacele, atat pe ocular
cat si pe obiective se pot detasa, astfel incat in final in regim de
observatie efectiva sa poti avea un echipament de 1317 grame. Valoarea
1600 grame din prospect este cu tot cu capace si cutia de transport
(clasica pentru cei de la Delta , tip etui cu fermoar similar daca vreti
cu cele CZ). Un binoclu destul de voluminos, ce lasa sa se banuiasca un
set de prisme enorme pasate pe system sanie, cu diametre optice
aferente pe masura. Un binoclu relativ greu la 1,3 Kg, dar care avand o
distanta mare intre tuburile obiectivelor, face ca priza in mana sa fie
mult mai comoda decat la modelele normale de pana la 1Kg. Echilibrul
binoclului este superb, astfel incat poate fi tinut in maini de partea
port prisme si in acelasi timp cu primele doua degetele sa poata fi
rotite, pentru clar, cele doua oculare. Ceea ce parca mai atenueaza
dezavantajele reglajului individual de focus comparativ cu cel central.
3- OPTICA
Imi
doream sa testez aceasta combinatie … porro cu sticla ED si mai ales cu
prisme militaro-marine (adica mari ! Smile ). Este adevarat … pana aici
numai dezavantaje…un binoclu de 1,3 Kg, un binoclu cu reglaj de clar
independent pe fiecare ocular si un binoclu cu diametre mari ale
ocularelor (care de multe ori face imposibila strecurarea nasului
observatorului intre ele)… dar in acelasi timp, toti sunt indici de
calitate. Sticla este acoperita cu strat antireflex mov-indigo si verde
semiputernic isi face cu prisosinta treaba. Optica este de o calitate
deosebita, sau mai bine zis pe masura asteptarilor. Acest binoclu a
depasit la luminozitate, contrast si definitie toate binoclurile mele
mai bune. Din lista “infrantilor” mentionam : Dekarem 10x50 CZ, TS
10x50, Opticron Oasis 10x42 ED, Bresser Montana 10,5x45 ED, Delta
Optical Elite 12x50 ED, Lacerta Elite 10x50. Practic acest binoclu vine
efectiv din “alta clasa”, parca din alta planeta…daca discutam strict
calitativ si nu tinem cont de celelate dezavantaje (greutate, focalizare
, dimensiuni mari, etc.). Sare in ochi o definitie deosebit de buna net
superioara tuturor celorlate binocluri unele din ele avand pretul de
aproape 4 ori mai mare !). O desfatare efectiva pentru ochiul pretentios
al unui cautator de binoclu absolut. Coloritul este 100% natural,
aberatiile cromatice inexistente in zona centrala si abia banuite pe
margini. Claritatea, definitia daca vreti, este stupefianta in zona
centrala chiar daca zona de neclaritate incepe undeva la 23% de margine,
relativ normal pentru un binoclu cu un camp wide cum este acesta.
Campul vizual este perfect delimitat, trecerea de la negru la imagine
fiind brusca asa cum trebuie in cazul unui binoclu de calitate. In
interior privind normal nu existe reflexii circulare sau de alta natura.
Ceea ce a fost efectiv Impresionant in regim astro in afara de
contrastul si luminozitatea superba stea – fundal, este punctiformitatea
stelelor excelenta a acestui 10x, comparabila poate doar cu cea a lui
IOR 7x40, sau alte modele performante dar avand doar 7x. Am adus vorba
de IOR 7x40, deoarece senzatia privirii prin Extreme 10x50 este similara
cu cea din IOR 7x40. Oare ocularele sunt similare ? Adica copiate de la
CZ EDF 7x40 NVA? Caci senzatia, corectiile dar mai ales efectu
pronuntat 3D, l-am intalnit doar la modelele mentionate. Nu ar fi
exclus, caci scoala poloneza, asa cum am mai spus, ca si cea romana, au
fost tributare CZ. Oricum idea este ca daca IOR 7x40, ar fi translatat
la 10x50 dar fara nici un tint suplimentar de galben, atunci am avea
binocluri similare. Zona de “sharf” este foarte mare, respectiv ca si la
IOR-ul mentionat, nespecialistii in binocluri l-ar cataloga ca un
binoclu care nu are nevoie de reglaje deoarece are clar automat. Nu am
testat niciodata originalul Fujinon FMTR-SX, dar sincer sa fiu, nu cred
ca acesta ar fi putut mai mult decat sa isi mareasca zona de claritate
fata de cea a lui Delta, undeva peste cei 23% specificati. Din nou
impresionanta, este luminozitatea in regim astro, diferenta dintre
fundal si stea este foarte contrastata, steaua fiind parca scoasa in
relief si avand o stralucire parca marita (fata de celelate binocluri cu
care a fost comparat) motiv pentru care si in acest regim a vazut mai
bine decat toti pretendentii, dar mai ales mai mult si mai clar decat
Delta Optical Chase 12x50 (spre chiar surprinderea mea).
4- CONCLUZII
In
final un binoclu cu adevarat Extrem si care are pretul undeva in jurul
sumei de 308 Euro. Un binoclu recomandat cu supra-caldura, atat terestru
cat si astro. Un binoclu care desi este mai greu si mai mare, nu este
dificil de manuit (in mod surprinzator), desi enervant de reglat clarul
(fiind individual) merita sa te chinuii caci calitativ este fara doar si
poate cel mai reusit binoclu care mi-a trecut vreodata prin maini. Cat
despre pret, acesta la randul lui este de departe cel mai bun in
contextul calitatii obtinute.
Caracteristici
Diametrul obiectivului: 50mm
Puterea de marire: 10x
Sistem de focalizare: separat pe ambelor oculare
Distanta minima de focalizare: 6m
Camp vizual real: 6.5 grade
Camp vizual real la 1000m: 114m
Diametrul pupilei de iesire: 5.0mm
Ocular relief: 18.5mm
Factor crepuscular: 22.4
Luminozitate: 25
Acoperire suprafete optice: FMC - 99,5%
Sistem Prisme: porro
Material Prisme: BaK4
Umplut cu azot: da
Transmisie: 93%
Greutate: 1620 grame
Alte accesorii: geanta de transport, Capace protectie, Curea gat, Material curatar
Garantie: 2 ani