De ce să cumpărăm un telescop?

Pentru un amator la început de drum este foarte important să pună întrebarea: de ce vreau un telescop, la cel o să-l folosesc? Telescopul este o unealtă, ca un calculator sau un mixer. Când folosim o unealtă trebuie să avem o idee la ce o să folosim. Rolul unui telescop este de a aduna fotoni din surse palide, și de a o focusa (aduna) într-o imagine îndeajuns de luminoasă încât să o putem vedea. Deoarece există foarte multe tipuri de obiecte în univers, nu există un telescop universal, care să se comporte ideal la toate obiectele posibile.
De exemplu, planetele sunt vizibile mai bine în telescoape de tip refractor, unde distanțele focale sunt mai lungi, grosismentul este mai mare și optica permite măriri mai mari. Galaxiile și nebuloasele de obicei sunt împrăștiate pe suprafețe mai mari, sunt mai palide, și avem nevoie de apertură cât mai mare ca să adunăm îndeajuns de multă lumină încât să le putem vizualiza în obiectiv. Deoarece lentilele cu apertură mare sunt costisitoare, telescoapele cu apertură mare de obicei folosesc oglinzi (reflectoare, Newton-iene).
Planetele sunt puternic luminate față de o nebuloasă, astfel nu avem nevoie de un diametru mare pentru a colecta îndeajuns de mulți fotoni pentru observarea lor. În cazul planetelor suntem mai interesanți de vizualizarea detaliilor, ca benzile planetei Jupiter, zonele polare a planetei Marte sau a detaliile inelelor planetei Saturn. Pentru acest lucru avem nevoie de o calitate a opticii bună și o montură solidă. Refractoarele sunt folosite de obicei pentru observații planetare, deși cu acestea putem urmări și unele obiecte Deep Sky.
Pe de altă parte, galaxiile, clusterele stelare și nebuloasele sunt răspândite pe suprafețe mari, și de foarte multe ori sunt foarte palide, neclare, întunecate. Pentru a putea observa în condiții bune aceste obiecte avem nevoie să adunăm cât mai multă lumină, avem nevoie de o găleată pentru adunarea luminii (apertură mare). Pentru aceste obiecte sunt mai ideale reflectoarele cu diametru mare, în cazul cărora puterea de mărire este mai mică, deoarece ne interesează să acoperim o parte a cerului cât mai mare pentru a crea imaginea. Aceste tipuri de telescoape de obicei sunt mai scurte decât refractoarele, deoarece focusează imaginea pe o distanță mai scurtă.
Din cauza varietății obiectelor pe cerul de noapte foarte mulți astronomi amatori dețin mai multe tipuri de telescoape, fiecare fiind folosit pentru o categorie anume de observații/activități, fiecare cu proprietăți forte și slăbiciuni.
Dacă vreți să vedeți planeta Jupiter, folosiți un refractor pentru a vedea mai mult detalii, când vreți să urmăriți nebuloasa Orion, un reflector pentru a colecta mai multă lumină.

Când cumpărați primul telescop trebuie să decideți ce este ceea ce vreți să observați cel mai des, cât de interesați sunteți în astronomie? Trebuie să luați în considerarea la achiziția unui telescop și ce fel de persoană sunteți:
-    Sunteți interesați de cer într-un mod ocazional sau ați fost infestat de virusul numit astronomie?
-    Cât sunteți de familiar cu cerul de noapte și obiectele aflate pe acesta? Aveți nevoie de ajutor pentru a naviga pe cer sau știți în mare parte unde găsiți diferitele obiecte? Aveți nevoie ca telescopul să găsească planetele, galaxiile, nebuloasele în locul dvs.?
-    Sunteți leneși? De multe ori un telescop greu de montat o să vă ia cheful de a vă deplasa la o sesiune de observații. Dacă nu ar exista telescoape ușor de asamblat, mulți nu ar ieșii atât de des.

Prima recomandare la cumpărarea unui telescop este să nu vă grăbiți. Să nu vă grăbiți ca să nu cumpărați un telescop neadecvat. Dacă sunteți nerăbdători, mergeți afară și căutați obiectele cu ochiul liber. Găsiți planeta Jupiter, nebuloasa Orion, Pleiadele sau galaxia Andromeda. Este important să decideți ce vreți să observați cu adevărat. Sunt foarte multe persoane care au cumpărat un telescop scump și telescopul stă în garaj …

Trebuie să vă gândiți la un răspuns la următoarele întrebări:
-    Sunteți mai interesați în planete sau obiecte Deep Sky, cum ar fi galaxiile?
-    Sunteți buni în lucruri tehnice și calculatoare? Dacă da, atunci este recomandat un telescop controlat prin computer, dacă nu, orientați-vă către o montură simplă.
-    Sunteți impacienți? Observațiile printr-un telescop necesită acomodare și răbdare, mai ales când sunteți la început de drum. Cerul de noapte este o lume fascinantă, însă aveți nevoie de multă răbdare pentru a învăța cerul și comportamentul cerului de noapte.
-    Care sunt scopul observațiilor? Sunteți interesați să vedeți lucruri „cool” sau vreți să învățați cerul de noapte și să controlați un telescop? În cazul primei opțiuni aveți posibilitatea de a le vedea pe paginile Nasa sau într-un program stelarium. Niciodată ceea ce veți observa printr-un telescop nu va fi la fel de spectaculos ca în aceste imagini. Motivul cumpărării unui telescop trebuie să fie faptul că vreți să vă conectați personal cu universul!

Ce trebuie să știți înainte de a cumpăra primul telescop?
Primul telescop cumpărat va trebui să fie un telescop pe care îl veți folosi cel mai mult, cu care veți avea o legătură specială, care să vă ofere experiențe pe care o să vreți să le dați mai departe. Nu trebui să aveți o imagine nerealistă asupra capabilității unui telescop. Un telescop pentru un amator nu o să producă niciodată imaginile pe care le vedeți pe paginile Nasa, fotografii de cele mai multe ori făcute cu sonde spațiale sau telescopul Hubble.
Telescoapele care sunt ușor de montat vor fi folosite cel mai des, cele mai multe persoane vor un telescop ușor de montat, cu care să se deplaseze unde vor, să scoată capacul, introducă ocularul și acesta să fie gata pentru observații.
Înainte de a vă grăbi în cumpărarea un telescop pe care abia îl veți folosi, considerați următoarele:
-    Telescoapele sunt grele, în special cele mari de tip Schimdt-Cassegrain. Un Schimdt-Cassegrain de 10” poate cântări chiar și 32 de kg.
-    Telescopul cel mai ușor de montat va fi cel mai des folosit. De foarte multe ori amatorii care au mai multe telescoape, îl vor folosi pe cel ușor de montat, iar telescoapele grele, greu de montat vor fi folosite rar.
-    Nu veți vedea niciodată obiectele atât de spectaculoase precum le vedeți în paginile NASA sau calendare. Aceste fotografii au fost efectuate cu echipament special de câteva milioane de dolari, de o echipă de oameni de știință care au ca job efectuarea acestor fotografii. Cu câteva excepții, ca planetele sau nebuloasa Orion tot ceea ce o să vedeți este o pată de lumină chiar și cu cele mai puternice telescoape pentru amatori.
-    Dacă nu ați folosit niciodată un telescop, mai întâi concentrați-vă către planete/Luna. Sunt foarte frumoase și niciodată nu vor eșua în a ne uimi. La evenimentele destinate publicului larg întotdeauna când cineva vede de exemplu pentru prima dată planeta Saturn strigă “Wow, incredibil” și oamenii sunt capabili să se uită minute în șir la ea. Planetele sunt întotdeauna fascinante de urmărit.
-    Uitați de puterea de mărire. Este un mit că mărirea mare oferă o imagine mai bună. Pentru a folosi grosismente mari aveți nevoie de o montură ultra stabilă (scumpă), și obiectele sunt greu de găsit. Imaginați-vă că vă uitați la cer printr-un pai de băut, și încercați să găsiți o stea, este aproape imposibil fără o experiență semnificativă sau o montură computerizată. În afară de acestea aveți nevoie și de o atmosferă foarte stabilă ca să vedeți îndeajuns de multe detalii. Însă foarte multe obiecte interesante, ca galaxiile, nebuloasele și clusterele stelare din catalogul Messier se văd bine la grosismente mici.
-    Fotografierea astro este un proces greu și consumă timp mult. Foarte multe persoane la început de drum vor să facă fotografii despre ce văd în ocular. Deși este de înțeles, trebuie știut și faptul că fotografierea astro este foarte grea. Să faceți imagini prin telescop înseamnă de multe ori să petreceți noaptea sub cerul liber, înseamnă a pișca setările de focusare, folosirea laptopului și software-lor specializate, stabilind timpi de expunere, și o sumedenie de alte lucruri printre care și un echipament extraordinar de stabil și scump pentru ghidaj. Înainte să vă apucați de astrofotografie trebuie să învățați cerul de noapte, să fiți familiar cu comportamentul obiectelor. Mulți începători se uită la unele stele și spun că nu sunt mărite. Stelele sunt obiecte atât de îndepărtate încât și la un grosisment de 300x tot vor apărea ca un punct. Vorbim despre distanțe incredibile, cea mai apropiată stea de pământ (în afară de Soare) de 265.000 ori cât distanța Pământ-Soare (unitate astronomică, AU). Singurul efect de mărire la stele va fi în cazul stelelor duble, unde distanța între ele va fi puțin mărită, și le vom putea separa.
-    Gândiți-vă pentru ce vreți să cumpărați telescopul! Este cel mai important lucru de luat în considerare, cum am mai menționat mai sus.

Când suntem la început de drum cel mai important lucru este acela că cea mai simplă soluție este cea mai bună. După ce căpătați experiență și veți cunoaște cerul, vă puteți aventura în alte detalii al acestui hobby extraordinar, însă cel mai important lucru este să vă decideți de unde vreți să porniți.
La telescoape asemanatoare ca apertura este important să mai cunoașteți și construcția acestora. La aperturi similare diferite tipuri de construcții vor da diferite rezultate.

Putem vorbi despre trei tipuri de telescoape:

1. Telescoapele refractoare (Lunete)
Sunt telescoapele cele mai răspândite, sunt de obicei lungi, în formă de tub, unde lumina merge într-o direcție dreaptă de la intrare până la ocular.
Avantajele:
-    Ușor de folosit din cauza design-ului simplu.
-    Bun pentru observații terestre în distanță
-    Unelte excelente pentru observații planetare, Lunare și stele duble, mai ales la aperturi mari
-    Construcția închisă protejează lentilele și curenții de aer care pot fi deranjante
-    Sunt rigide, au nevoie de mentenanță minimală.
Dezavantaje:
-    În generale au aperturi mici, între 3-5”
-    Nu sunt adecvate pentru observarea galaxiilor mai mici, și nebuloaselor mici și mai palide
-    Sunt mai grele și mai lungi decât modelele similare de reflectoare și catadioptri
-    Utilizare practică limitată
-    Telescoapele bune costă mai mult pe țol de apertură decât cele similare din categoria reflectoare sau catadioptrice

2. Telescoapele reflectoare (Newton)
Telescoapele reflectoare folosesc o oglindă mare pentru adunarea luminii și reflectă lumina pe o oglindă secundară care la rândul ei reflectă lumina către ocularul de la marginea telescopului. Pentru privire folosiți ocularul de pe marginea telescopului pe partea de sus.
Avantaje:
-    Ușor de folosit și chiar de construit
-    O soluție excelentă pentru galaxiile îndepărtate, nebuloasele palide și obiectele slab luminoase din cauza puterii de adunare mare a luminii
-    Iregularitățile optice sunt reduse, și oferă imagini luminoase
-    Sunt rezonabil de compacte și portabile
-    Cel mai mic cost pe țol deoarece oglinzile sunt mai ieftine de produs
Dezavantaje
-    În general nu sunt adecvate pentru observații terestre
-    O ușoară pierdere a aperturii din cauza obstrucției centrale de la oglinda secundară
-    Tubul este deschis, deci praful poate ajunge pe oglindă chiar și când telescopul este acoperit
-    Au nevoie de mentenanță și îngrijre

3.Telescoapele cu catadioptri (Maksutov-Cassergain)
Telescoapele cu catadioptri folosesc câteva oglinzi și lentile pentru alcătuire imaginii. Sunt cele mai populare instrumente moderne și sunt produse cu apertură de la 3” în sus. Sunt două construcții populare: cel de Schimdt-Cassegrain și cel de Maksutov-Cassegrain.
Avantaje:
-    Cele mai versatile dintre telescoape
-    Focusul cel mai bun dintre telescoape
-    Sunt de primă clasă pentru observații Deep Sky și astro fotografiere cu CCD
-    Sunt excelente pentru observații lunare, planetare și stele duble și în plus sunt adecvate și pentru observații terestre
-    Tubul închis reduce efectul curenților de aer dăunătoare imaginii
-    Instrumente compacte și durabile
Dezavantaje
-    Mai scumpe față de reflectoarele cu apertura similară
-    Aparența nu este atât de estetică
-    O pierdere de luminozitate din cauza obstrucției centrale față de reflectoare

Continutul cosului (0)

Cosul de cumparaturi este gol!
Comenzi telefonice:
0728 156 102
0740 645 859


Preturile includ TVA.

Fiecare produs este livrat din stoc, in maxim 2 zile!

Pozele, preturile si detaliie produselor prezentate pe site-ul nostru sunt reale si actualizate la zi.

Plata cu card

Oferte speciale

Evenimentele firmei Telescop Expert SRL Oferte speciale la telescoapele Dobson10:43:15 - Miercuri, 19 Aprilie 2017
Oferte speciale la telescoapele Dobson Classic Flex si GoTo.Este valabil...
Fishing & Hunting EXPO 20179:27:56 - Marţi, 21 Februarie 2017
In expozitia la Fishing & Hunting EXPO 2017 (3-5 martie...

Ultimele produse adaugate

Placa de montare DeLuxe

Placa de montare DeLuxe

140 Ron Detalii

Adaptor WiFi SynScan

Adaptor WiFi SynScan

310 Ron Detalii

Realizare pagini
web si SEO
Viziteaza magazinul Telescop-Expert pe ShopMania Protectia
Consumatorilor
Facebook iconTelescop-Expert pe
Facebook